A2,A3 inchise din cauza poleiului!

A2,A3 inchise din cauza poleiului!

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române anunță că circulaţia rutieră este închisă, sâmbătă dimineaţa, pe Autostrada A3 între municipiul Bucureşti şi Centura Capitalei (km 6+500 - 13) şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, între Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi (km 64+500 - km 105+500) din cauza poleiului de pe carosabil.

Circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 2B, între localităţile Buzău - C.A. Rosetti - Vizireni (judeţul Buzău) şi pe DN 2C între Costeşti (judeţul Buzău) şi Slobozia (judeţul Ialomiţa) este restricționată.

Din cauza ninsorilor şi a viscolului, traficul este întrerupt şi pe DN 67C, pe sectorul cuprins între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj. Conform comunicatului INFOTRAFIC, se menţin în continuare cele 4 drumuri naţionale cu circulaţia oprită, din diferite cauze, respectiv:

  • DN2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;
  • DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare pe timpul iernii;
  • DN12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri 
  • DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

Subiecte accesate